Serena Williams: „Vreau doar să revin și să pot să mă descurc”

Redactor:
Bitescu Wili
Serena Williams:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams a declarat la
postul NBC că problemele de sănătate pe care le-a avut în ultima
perioadă au fost cel mai îngrozitor moment din viața sa, informează
USA Today.

Sportiva speră să revină în activitate în vara acestui an, după ce
se va reface în urma unui embolism pulmonar, „cel mai îngrozitor
moment al vieții” sale.

Williams a declarat că problemele sale au fost descoperite în urmă
cu aproape trei săptămâni, când s-a dus la spital pentru un
control. „Mi se umfla mult piciorul, semn al unui embolism,
și nu puteam să respir”
, a explicat ea. Medicii nu au
găsit nimic în neregulă la picior, astfel că au făcut o rediografie
pulmonară. „Atunci au descoperit mai multe cheaguri de
sânge. Mi-au spus că trebuie să fiu internată imediat, altfel… nu
avea să fie bine”
, a menționat Serena Williams.

Jucătoarea a urmat apoi un tratament conform căruia își făcea
singură două injecții pe zi, iar în data de 28 februarie a ajuns
din nou la spital, din cauza unui hematom în stomac. Inițial
hematomul a fost de mărimea unei mingi de golf, dar a crescut cât
un grapefruit. „Doctorii mi-au spus că pot înlătura hematomul doar
printr-o operație”, a adăugat sportiva.

Williams a spus că are în continuare câteva cheaguri într-un
plămân: „Sunt acolo și până la urmă se vor dizolva. Am spus
că vreau să revin în această vară și speram să revin mult mai
devreme. Însă după ce am fost atât de aproape de cel mai îngrozitor
moment, vreau doar să revin și să pot să mă
descurc”.

Serena Williams nu a mai jucat niciun meci din vara anului 2010,
când a învins-o pe Vera Zvonareva în finala de la Wimbledon.
Williams a participat, în urmă cu zece zile, la o gală caritabilă
organizată de fundația cântărețului Elton John pentru persoanele
suferinde de SIDA. Williams, în vârstă de 29 de ani, a fost văzută
de mai multe ori în ultima perioadă la spitalul Cedars-Sinai din
Los Angeles.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online